Transmiterea manuală a unui fax de la un telefon
Expedierea manuală a unui fax vă permite să efectuaţi un apel şi să vorbiţi cu
destinatarul înainte de a expedia faxul. Această posibilitate este utilă atunci când doriţi
să informaţi destinatarul că veţi expedia un fax înainte de a face acest lucru.
În funcţie de modul de configurare al faxului destinatarului, acesta poate răspunde la
telefon sau faxul poate prelua apelul. Dacă o persoană răspunde la telefon, puteţi să
vorbiţi cu destinatarul înainte de a trimite faxul. Dacă un aparat de fax răspunde la
apel, puteţi să trimiteţi faxul direct la aparatul de fax când auziţi tonurile de fax de la
aparatul de fax destinatar.
Pentru a trimite manual un fax de la un telefon în derivaţie
1. Încărcaţi originalul cu faţa imprimată în jos, în colţul frontal-dreapta al ecranului sau
în alimentatorul automat pentru documente.
Pentru informaţii suplimentare, consultaţi secţiunea Încărcarea unui original pe
geamul-suport al scanerului sau Încărcarea unui original în alimentatorul automat
de documente (ADF).
2. Din ecranul de început de pe panoul de control al imprimantei, apăsaţi pe butonul
din dreapta funcţiei Fax.
3. Apelaţi numărul de la tastatura telefonului conectat la imprimantă.
Notă Nu utilizaţi tastatura de la panoul de control al imprimantei când trimiteţi
manual un fax. Trebuie să utilizaţi tastatura de la telefon pentru a forma
numărul destinatarului.
Trimiterea unui fax
51
4. Dacă destinatarul răspunde la telefon, puteţi purta o convorbire înainte de a trimite
faxul.
Notă Dacă un aparat de fax răspunde la apel, veţi auzi tonurile de fax de la
aparatul de fax destinatar. Pentru a trimite faxul, treceţi la etapa următoare.
5. Când sunteţi pregătit să trimiteţi faxul, apăsaţi pe butonul din dreapta opţiunii OK şi
apoi apăsaţi pe butonul din dreapta opţiunii Alb-negru sau Color.
Dacă aţi purtat o convorbire cu destinatarul înainte de a trimite faxul, informaţi-l că
trebuie să apese Pornire pe dispozitivul fax după ce aude tonul de fax.
Pe durata trimiterii faxului, linia telefonică nu va mai emite sunete. În acest
moment, puteţi închide telefonul. Dacă doriţi să continuaţi să vorbiţi cu destinatarul,
rămâneţi la telefon până la finalizarea trimiterii faxului.